Ambalaje & etichete
Pe lângă aspectul evident de ordin practic, de a păstra şi transporta diverse tipuri de produse, ambalajele au o importantă componentă de promovare. Un ambalaj bine realizat tehnic, cu o grafică atractivă care include elementele de indentitate ale companiei sau organizaţiei va avea un impact mai mare asupra publicului, completând astfel celelalate materiale de promovare.
Ambalajele pot fi întâlnite în cele mai diverse forme, dimensiuni, moduri de imprimare etc:
- Cutii – se pot obţine prin tipărire direct pe carton, caşerarea tiparului personalizat pe carton rigid, ştanţare pentru a obţine diferite forme şi dimensiuni, plastifiere pentru o mai buna rezistenţă. În funcţie de scopul pentru care sunt produse, cutiile sunt fixe, pliante sau cu autoformare.
- Sacoşele personalizate din polietilenă – se pot realiza la diferite dimensiuni, grosimi şi culori, tip banană, maieu sau cu mâner aplicat, cu pliuri laterale sau la bază, personalizarea realizându-se flexografic la 4–6 culori sau policromie.
- Sacoşe şi pungi din hârtie sau carton – sunt realizate la diverse dimensiuni, forme sau culori, pe hârtie kraft sau carton de diferite grosimi, cu mânere decupate sau aplicate. Se pot personaliza prin serigrafie sau tipar policromie, fiind plastifiate pentru creşterea rezistenţei.
- Etichete autocolante – sunt folosite pentru personalizarea unor ambalaje aparţinând unor domenii diferite (alimentar, chimic, farmacie, cosmetice etc.). Se pot imprima prin tipar policromie sau prin serigrafie şi pot avea diferite forme obţinute prin ştanţare. Uzual sunt lăcuite pentru strălucire şi durabilitate.
- Benzi scotch personalizate – sunt folosite pentru închiderea şi sigilarea diferitelor tipuri de ambalaje. Pot avea lăţimi diferite şi pot fi personalizate la una sau mai multe culori.

